0 1 minut 5 luni

În aceste zile, la Sacu se lucrează la construirea unei capele mortuare. Aceasta – ne-a spus primarul Nicolae Daminescu – este amplasată în faţa Bisericii ortodoxe din localitate, pe un teren aparţinând Primăriei, costurile pentru realizarea ei fiind de 461.000 de lei, fără TVA, bani asiguraţi din bugetul local al comunei.
„Totodată, în această perioadă a fost desemnat şi câştigătorul licitaţiei pentru proiectul Modernizare străzi în comuna Sacu, în valoare de peste 8 milioane de lei, fără TVA, finanţat prin Programul «Anghel Saligny», până la 1 august urmând să semnăm contractul, după care vor demara lucrările. Odată cu finalizarea acestuia, toate străzile din comună, în lungime totală de 4,8 kilometri, incluzând aici satele Sălbăgelu Nou şi Tincova, vor fi asfaltate”, ne-a mai spus primarul Nicolae Daminescu. (B. Meteş)