0 2 minute 2 ani

La Fântâna lui Oprea, din apropierea Parcului Dragalina din Caransebeş, s-a intrat în linie dreaptă pentru emiterea autorizaţiei de construire. Lucrările au stagnat o vreme, întârzierea datorându-se obţinerii avizului de la Direcţia pentru cultură.

După emiterea autorizaţiei – a spus Florin Bogdea, city-managerul municipiului –, vor începe efectiv lucrările, pentru aceasta urmând să se organizeze o licitaţie.

Proiectul există, dar nu mai este vorba despre marmură, cum era iniţial, ci despre două tipuri de piatră specială, una mai subţire şi una mai groasă, care imită marmura, pentru a ieşi în relief şi a semăna cu fântâna, aşa cum a fost ea construită la sfârşitul secolului trecut.

„În jurul fântânii va fi gazon, iluminatul va fi alb sau doar în culori reci, vor fi jeturi de apă de diferite înălţimi… Va arăta bine până la urmă, cred eu”, a mai spus Florin Bogdea. (M. Doman)