0 4 minute 8 luni

În organizarea Primăriei Caransebeş şi a Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, joi, 28 septembrie, în Piaţa Centrală Agroalimentară a municipiului a avut loc deschiderea tradiţionalului Festival „Toamna la Gugulani”, manifestare ajunsă la cea de a XIII-a ediţie, prilej de mare sărbătoare şi fală în capitala Ţării Gugulanilor, odată cu recoltarea roadelor acestui anotimp.

Pe lângă producătorii şi gugulanii care au dorit să participe la acest moment festiv, au fost prezenţi în piaţă şi primarul Felix Borcean, viceprimarul Felician Pasere, administratorul public Florin Bogdea, precum şi consilieri locali.

Producătorii, de fapt sărbătoriţii acestor două zile de festival, îmbrăcaţi cu toţii în frumoase costume populare specifice zonelor de unde provin, s-au prins în horă încă înainte de deschiderea manifestării, oficiile de gazde primitoare fiind făcute de îndrăgita solistă Maria Hurduzeu, care a „interpretat” şi rolul de  prezentatoare, şi de Luminiţa Verdeş, şefa Pieţei Gugulanilor.

„Azi îi sărbătorim pe cei care ne aduc produse proaspete aici, la Piaţa Gugulanilor. Pe cei care îşi lucrează cu trudă pământul, acel pământ îmbogăţit cu picăturile de sudoare de pe frunţile lor, astfel încât noi, cumpărătorii, când venim aici, să avem produse de calitate. Iar azi, fie că vin din Oltenia, fie că vin din Banat, au îmbrăcat costumul popular, straiele noastre… Şi eu fac piaţa tot la Caransebeş, m-am mutat aici în urmă cu câţiva ani, iar copilăria mea este legată tot de această piaţă, dar ţinând-o pe mama de mână”, a spus Maria Hurduzeu.

Şefa Serviciului Public Piaţa Gugulanilor, Luminiţa Verdeş, a rostit cuvinte de bun-venit tuturor celor prezenţi la festival. „Îmi exprim recunoştinţa şi aprecierea faţă de colegii mei, angajaţii Serviciului Public «Piaţa Gugulanilor», cu care am realizat lucruri remarcabile. La noi, faptele vorbesc. Este foarte important să arătăm recunoştinţa noastră faţă de producătorii agricoli, ţăranii noştri care vând în piaţă, atât pentru rolul esenţial în furnizarea de produse proaspete şi sănătoase pentru comunitate, cât şi pentru dezvoltarea şi modernizarea Pieţei Gugulanilor. Tocmai de aceea, astăzi le înmânăm o Diplomă de recunoştinţă acestor oameni frumoşi, care s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru dumneavoastră”, le-a spus Luminiţa Verdeş oaspeţilor care au venit la festival.

Şefa pieţei a acordat apoi Diplome de apreciere producătorilor din judeţele Timiş, Dolj şi, bineînţeles, din Caraş-Severin, din toate sectoarele – legume, fructe, lactate şi brânzeturi, flori sau apicultură.

Programul artistic a fost deschis de Lena Miclăuş şi formaţia, şi de Ansamblul „Armenişana”, la final Georgiana Lobonţ şi formaţia susţinând un recital apreciat de cei prezenţi în piaţă.

Vineri, în cea de a doua zi a festivalului, vor evolua Roberta Crintea, Maria Hurduzeu şi Marcela Fota, acompaniate de formaţia „Nova Music”.

În cele două zile, cei prezenţi în piaţă pot achiziţiona produse alimentare – dulciuri şi siropuri, precum şi preparate tradiţionale la grătar, iar de la tarabele micilor comercianţi produse de artizanat confecţionate manual, dar şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Sonia BERGER