0 3 minute 3 ani

Stadionul Municipal din parcul caransebeşean Teiuş a găzduit astăzi partida de fotbal dintre echipele Era Club Old-Boys şi Prietenii lui Dan Avram, un meci caritabil organizat pentru ajutorarea copiilor refugiaţi din Ucraina.

La iniţiativa lui Dan Avram au răspuns 50 dintre colegii şi prietenii săi, oameni de afaceri din municipiu, dar şi politicieni.

„Au venit astăzi alături de mine toţi cei care au înţeles drama acelor copii ucraineni. Lăsând la o parte războiul, este un război care pe noi nu ne priveşte, este un război între Ucraina şi Rusia, vreau să spun că imaginea copiilor din corturi, de lângă Vama Sighet, copiii aceia dezrădăcinaţi, despărţiţi de familiile lor, m-a impresionat şi m-a făcut să caut o modalitate prin care, cu o sumă mică, atât cât putem noi aduna, să fim de ajutor acestor fiinţe nevinovate, care nu merită să sufere şi care au toată viaţa înainte”, a spus cunoscutul om de fotbal caransebeşean.

Printre cei prezenţi la stadion s-au numărat deputatul Marius Damian, viceprimarul municipiului, Felician Pasere, şi city-managerul Florin Bogdea.

Partida, desfăşurată pe parcursul a două reprize de câte 30 de minute, având în vedere starea gazonului, pus la grea încercare de ploaia care a căzut peste noapte şi toată dimineaţa, s-a terminat la egalitate, 6-6, după executarea loviturilor de la 11 metri. A arbitrat la centru Marius Nicoară, asistat la cele două linii de Marin Vărzan şi Gheorghe Tiuch.

La final, s-a strâns suma de 10.000 de lei, donată atât de participanţii la eveniment, cât şi de câteva firme din Caransebeş, banii urmând să ajungă la copiii din Vama Sighet, fie direct, fie din ei să se cumpere alimente sau medicamente, în funcţie de necesităţile acestora, ne-a mai spus Dan Avram.

Repriza a treia s-a „jucat” pe terenul de la „Ograda Gugulanului”, din imediata apropiere a Stadionului Municipal, şi s-a încheiat, cum era şi firesc, tot la egalitate.

Sorin ROGOZ