0 2 minute 1 an

La Caransebeş, manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, organizate de Primăria municipiului, Casa de Cultură „George Suru” şi Episcopie, se vor desfăşura joi, 1 Decembrie, în Piaţa „Elie Miron Cristea”.

Astfel, la ora 12 vor avea loc constituirea Dispozitivului de Onoare şi întâmpinarea oficialităţilor, după care, în Catedrală, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, va oficia un Te Deum. La ora 12.45, oficialităţile prezente vor rosti alocuţiuni, la 13.30, pe fondul muzical asigurat de Grupul „Ethos”, vor fi depuse flori la Crucea Identităţii şi Demnităţii Naţionale, ridicată în anul 1810, iar la ora 13.45 va avea loc parada Dispozitivului de Onoare.

De la ora 14, organizatorii au pregătit tradiţionala masă populară cu fasole şi cârnaţi, un program de cântece patriotice şi un spectacol folcloric cu Ansamblul „Junii Gugulani”, coregraf Adrian Jurchescu, Taraful „Olanii” şi soliştii vocali Maria-Anesia Rusnac, Ana Jurj, Margareta Suter, Alin Olan şi Ionela Bădălan. De asemenea, cei interesaţi vor putea vizita expoziţia de pictură a col. Iuliana Doltu, deschisă la demisolul Cercului Militar Caransebeş.

Prezentatoarea manifestării va fi Roxana Novacovici, de la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Caransebeş.

Mădălina DOMAN