Zilele trecute, pe Strada Ardealului din Caransebeş au apărut nu doar primele utilaje ale firmei Strabag, cea care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea celei mai importante artere rutiere a municipiului, ci şi primele semne că angajaţii grupului austriac care vor face tasarea unei porţiuni a acesteia s-au apucat deja de lucru. Aşa cum am mai informat, reprezentanţii firmei Strabag au constatat că gradul de compactare, operaţiune executată de Hidroconstrucţia, nu era suficient pentru a se putea turna stratul de asfalt, aşa că s-au oferit să facă ei lucrarea de compactare, iar costurile să fie suportate de Hidroconstrucţia. Ar fi vorba de 2.000, din cei 13.000 de metri pătraţi, cât măsoară suprafaţa care va trebui asfaltată, conform declaraţiilor primarului Felix Borcean.
Deşi demararea acestor lucrări a întârziat, din diverse motive, edilul municipiului şi-a reafirmat convingerea că lucrările vor avea o asemenea calitate încât vor face uitată aşteptarea la care au fost supuşi în ultima perioadă caransebeşenii.
Sonia BERGER