0 9 minute 2 ani

După mai multe şedinţe în care s-a tot discutat delicata problemă a creşterii tarifelor la gunoi şi, în plus, a avut loc şi o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei locale, ai Transal Urbis şi ai asociaţiilor de proprietari, în care s-a luat în calcul şi varianta instituirii unei taxe de habitat, pe care cetăţenii municipiului Caransebeş să o plătească direct la Serviciul Taxe şi Impozite al Primăriei, iată că în cadrul ultimei reuniuni din 2022 a legislativului local s-a ajuns, în sfârşit, la un consens.

Aşadar, în şedinţa de miercuri, 28 decembrie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind ajustarea/modificarea tarifului pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere din municipiul Caransebeş, măsură care, coroborată cu altele, luate de conducerea operatorului de salubritate, să aducă pe linia de plutire Transal Urbis, societate aflată într-o situaţie economică precară.

Ca şi în şedinţa de la sfârşitul lunii noiembrie, propunerea de majorare viza o creştere a tarifelor de la 12,7 lei/lună/persoană, la 21,7 lei/lună/persoană, sau de la 15,7 la 25,8 lei cu TVA inclus, pentru persoanele fizice, şi de la 137,1 lei/mc/lună, la 195,8 lei/mc/lună, fără TVA, pentru persoanele juridice.

Înainte de a se trece la vot, viceprimarul Felician Pasere a venit cu un amendament prin care a propus modificarea cifrei de 21,7 lei/lună/persoană, la 18 lei/lună/persoană, la care se adaugă TVA, respectiv 21,4 lei, iar în cazul persoanelor juridice de la 195,8 lei/mc/lună, la 160 lei/mc/lună, plus TVA.

„În urma discuţiilor pe care le-am avut cu noua conducere a Transal Urbis, ei au venit cu un program în care era vorba şi despre reducerea salariilor pentru personalul TESA, inclusiv reducerea acestui personal. În plus, în cadrul acelei discuţii, la care au participat şi unii consilieri, am înţeles că au fost identificaţi peste 1.000 de abonaţi noi, aşa încât consider că 21,7 lei/lună/persoană este o sumă enormă”, a spus viceprimarul municipiului.

Primarul Felix Borcean s-a declarat de acord cu amendamentul, proiectul iniţial de hotărâre fiind realizat pe baza fundamentării conducerii Transal Urbis, iar între timp, adică de când a fost pus pentru prima oară în discuţie, în urmă cu câteva săptămâni, conducerea operatorului de salubritate a luat deja o serie de măsuri. „E vorba despre numărul de persoane identificate că nu sunt înregistrate, în sensul că nu că nu ar plăti oamenii, ci că sumele nu ajung la Transal, şi probabil că sunt şi persoane care nu s-au declarat, dar urmează să se declare. Dacă ei vin cu pachetul de măsuri care e absolut necesar, e foarte în regulă”, a spus edilul.

În această eventualitate, Felician Pasere a avansat chiar ideea de a nu majora tarifele acum, ci să se lase o perioadă de o lună, în care să se urmărească ce se va întâmpla, după care situaţia să fie analizată din nou.

Felix Borcean a adăugat că, pe lângă majorarea tarifelor, trebuie neapărat ca şi din interiorul societăţii să se vină cu măsuri. „Dacă e să fim corecţi, nota lor de fundamentare era şi mai mare, era de aproape 30 de lei. Asta le-ar fi permis să funcţioneze în actuala organigramă, cu actualul număr de persoane, care este de 103, dar toată lumea consideră că raportul acesta, în care 28 sunt angajaţi TESA şi restul muncitori, este unul disproporţionat. Transalul are de ales între două situaţii: cea în care vine un administrator judiciar şi organizează treaba, sau cea în care ei îşi organizează lucrurile în aceeaşi manieră. Nu au altă soluţie. Tariful ăsta este, nu poţi să vii cu unul mai mic, populist. Trebuie să înţelegem că nu putem merge foarte jos cu tariful”, a mai spus primarul.

Consilierul USR Dragoş Curelea a adus în discuţie raportul întocmit de fostul administrator Mihai Minea, scoţând în evidenţă faptul că, în fiecare lună, societatea Transal Urbis înregistrează, în medie, pierderi de 50.000 de lei, cu un maxim în luna iunie, când pierderile s-au cifrat la 118.000 de lei. „Pierderile totale ale Transal sunt de 5 milioane de lei, adică un milion de euro. Sunt şi datorii din urmă. Acum e simplu să vii şi să spui că măreşti preţul la gunoi. Nu putem să mărim preţul încontinuu, ca să avem un management prost în ultimii 10 ani”.

Liberalul Simion Paica a spus că, după calculele sale, încasările lunare ale Transal Urbis se ridică la 500.000 de lei, dar conducerilor care s-au succedat până acum nu le-au ajuns niciodată banii. „Cine a greşit să plătească, pe mine nu mă interesează din ce partid a fost. Dar nu toată ziua venim şi punem bir pe oamenii ăştia! Chiar nu sunteţi din Caransebeş? Sunt oameni care n-au ce mânca. Curentul s-a scumpit, apa s-a scumpit, soarele s-a scumpit, totul se scumpeşte, de unde să tot dea omul bani? Cu 1.500 de lei salariu pe lună?”.

Social-democratul Petru Schinteie, care este şi membru în AGA Transal Urbis, a făcut un calcul între tariful propus în proiectul de hotărâre, de 25,8 lei, şi cel din amendamentul viceprimarului, de 21,4 lei, pentru persoanele fizice, din care a rezultat că, la 15.000 de abonaţi, s-ar aduna 66.600 de lei, care, împărţiţi la 5.000 de lei, cât este un salariu mediu la TESA, ar acoperi salariile a 14 oameni, prin urmare ar trebui să se renunţe tot la 14 angajaţi. „Aceasta ar fi cea mai la îndemână soluţie. Mai sunt şi altele, fiindcă am înţeles că taxa de habitat nu e chiar bătută în cuie acum, dar ar fi creşterea numărului de abonaţi, pentru că noi am dat un termen, 1 mai, până la care să se ajungă la 17.000, caz în care s-ar putea face acolo nişte dezvoltări. Şi mai sunt anumite aspecte care ar trebui îmbunătăţite la Transal, inclusiv în ceea ce priveşte orele suplimentare, lucru care s-a şi discutat, dar aş sublinia un aspect foarte important care s-a desprins din discuţia cu liderul de sindicat, dl Apostol. Mi s-a părut un om foarte onest faţă de Caransebeş şi faţă de Transal, fiindcă un lider de sindicat a fost de acord cu o disponibilizare de 15 oameni de la TESA. Iar asta înseamnă mult, dar îşi dă seama că Transal Urbis este într-o situaţie complicată. Din punctul meu de vedere, amendamentul propus de dl viceprimar e pertinent şi îi obligă, totodată, pe cei de la Transal să fie în parteneriat cu noi”, a mai spus Petru Schinteie.

În plus, a mai adăugat el, în ceea ce priveşte Contractul colectiv de muncă, s-a găsit o formulă juridică prin care, o perioadă, să se poată renunţa la acordarea salariilor compensatorii în cazul persoanelor disponibilizate.

Supus la vot, proiectul de hotărâre, cu amendamentul propus de viceprimarul Felician Pasere, a fost adoptat, consilierii liberali şi cei de la USR abţinându-se, ei nefiind de acord cu niciun fel de majorare, astfel încât, începând cu luna ianuarie 2023, la Caransebeş persoanele fizice vor plăti pentru gunoi 21,4 lei/lună, cu TVA inclus, iar persoanele juridice 160 lei/mc, plus TVA.

Sonia BERGER