Un bărbat în vârstă de 86 de ani a cerut astăzi sprijinul jandarmilor montani din Băile Herculane, îngrijorat că prietenul său, de 89 de ani, plecase singur pe traseul către Grota cu Aburi și nu mai revenise.
Jandarmii montani au pornit imediat în căutarea acestuia, iar după aproximativ 30 de minute l-au găsit pe traseu, în siguranță. Bărbatul nu era echipat corespunzător pentru o astfel de drumeție, însă, din fericire, se simțea bine și a precizat că nu are nevoie de îngrijiri medicale. La final, jandarmii i-au însoțit pe cei doi până la locul de cazare, ne-a informat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
„Ne bucurăm că această poveste s-a încheiat cu bine. Curajul și dorința de a ne bucura de munte nu au vârstă, însă este important să ne cunoaștem limitele și să fim pregătiți pentru traseul pe care îl alegem.
Vă recomandăm să vă informați înainte de plecare, să aveți echipament adecvat, apă și alimente și, mai ales, să evitați să plecați singuri pe munte. Aveți grijă de voi și de cei dragi. Uneori, un gest de grijă făcut la timp poate face diferența”, se mai precizează în comunicatul de presă. (Foto: Jandarmeria Caraș-Severin).
Mădălina DOMAN
