0 4 minute 5 luni

Dan Paici, cunoscut sub numele de „Lupul Singuratic”, are 69 de ani şi, pe lângă nenumăratele aventuri cu care i-a fost presărată viaţa şi despre care noi am relatat de mai multe ori, de această dată şi-a propus să participe la Maratonul Arad – Pecica, care va avea loc sâmbătă, 6 iulie, de la ora 11. Întrecerea este organizată de Asociaţia Clubul West Sport Arad şi presupune parcurgerea unei distanţe de 33 de kilometri, cu caiacul, pe râul Mureş.
„Din câte ştiu eu, până acum la Maraton s-au înscris peste 70 de participanţi, nu există limită de vârstă, fiind de tip open. Din Caransebeş participăm eu, fiul meu Cristian, în vârstă de 44 de ani, precum şi nepoţii mei, Vlad Paici, de 13 ani, şi Alex Marghescu, de 14 ani, fiecare cu caiacul său”, ne-a spus „Lupul Singuratic”.
Printre cele mai spectaculoase întâmplări prin care a trecut Dan Paici se numără şi escaladarea, în 2011, timp de 20 de zile, a Masivului Annapurna, de 5.146 metri, situat pe cel mai înalt munte din lume, Himalaya, îmbrăcat în costum popular românesc, confecţionat în urmă cu 100 de ani, la Borlova.
După acest moment, Dan Paici a petrecut trei zile la Taj Mahal, celebrul templu indian al dragostei, unde a fost asaltat de turişti pentru fotografii.
Prima experienţă neplăcută a trăit-o la 29 de ani, când, într-o escaladă pe un perete vertical, la Băile Herculane, s-a prăbuşit de la 80 de metri şi şi-a fracturat bazinul, accidentul ţinându-l imobilizat nu mai puţin de 8 luni.
Ultima sa aventură, care s-a întins pe o perioadă de trei săptămâni şi a însumat o distanţă de 8.800 de kilometri, a trăit-o în urmă cu opt ani. Este vorba despre cea de a XI-a ediţie a Raliului „Budapesta – Bamako”, la care tânărul şi neliniştitul pensionar caransebeşean a participat împreună cu concitadinul său Ştefan Andronache, cu care a format echipajul „Draco – Lupul Alb”, pe întreg traseul cei doi fiind însoţiţi de „Doamna Verde”, o Dacie 1300 fabricată în anul 1982, cu care au reuşit să ajungă în punctul final al destinaţiei – capitala statului Mali.
De-a lungul vieţii sale aventuroase, Dan Paici a făcut escaladă, motociclism, schi, rafting, parapantă, off-road, snowmobil şi caiac, iar drumurile l-au purtat de la vulcanii din Costa Rica, în Canada de Nord, unde a mers cu sănii trase de câini.
De asemenea, începând din 2015, „Lupul Singuratic” a participat la şapte ediţii ale Tour International Danubien – TID, competiţie care se desfăşoară între Ingolstadt, Germania, şi Sfântu Gheorghe, în România, pe o distanţă de peste 2.500 de kilometri.
Cosmin VLAD