În cursul zilei de joi, 31 iulie, în jurul orei 15, printr-un apel la Numărul Unic de Urgență 112, a fost anunțat faptul că o femeie, aflată într-o drumeție în Cheile Gârliștei, s-a accidentat la picior și nu mai putea să se deplaseze.
Femeia, însoțită de un bărbat, ambii din București, parcurgea un traseu turistic din Cheile Gârliștei. La aproximativ 3 kilometri de la punctul de intrare în chei, aceasta a alunecat, suferind o accidentare la nivelul membrului inferior. Având în vedere terenul accidentat și imposibilitatea de a-și continua deplasarea, a fost solicitat ajutorul echipajelor specializate.
La fața locului s-au deplasat de urgență jandarmi din cadrul Detașamentului 1 Mobil, membri ai Serviciului Județean Salvamont și pompieri din cadrul Secției Oravița. Intervenția a fost una dificilă, desfășurându-se pedestru pe un traseu greu accesibil și abrupt, care a impus o evaluare atentă a opțiunilor de extragere a victimei în condiții de maximă siguranță, ne-a informat Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
Dată fiind dificultatea reliefului și imposibilitatea de a evacua persoana accidentată pe traseul clasic, salvatorii au recurs la o tehnică specială de salvare. Aceștia au instalat un sistem de scripeți pentru a putea transporta targa în siguranță pe porțiunile impracticabile ale traseului.
„Misiunea de salvare s-a desfășurat într-un timp estimat de aproximativ două ore, cu un efort fizic și logistic considerabil. Datorită profesionalismului și coordonării excelente dintre jandarmi, pompieri și salvamontiști, femeia a fost evacuată în siguranță și predată echipajului medical pentru transportul la spital, pentru a i se face investigații și a primi îngrijirile necesare.
Spiritul de echipă, pregătirea temeinică și empatia față de cei aflați în dificultate rămân valori esențiale în misiunile noastre”, se mai precizează în comunicatul semnat de Marius Săndulescu. (Foto: Salvamont Caraș-Severin)
Cosmin VLAD
