0 2 minute 1 an

Viziune, asumare și respect pentru cetățenii care i-au dat votul, pe toate acestea le demonstrează primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei. Liberalul a investit 450.000 de lei din bugetul local în repararea și modernizarea dispensarului din satul Măru.

„Clădirea era destul de degradată, necesitând intervenții la acoperiș și pereți. Vreau să vină medici de diverse specializări, care să ofere consultații localnicilor. Până acum am avut discuții cu specialiști în ortopedie, cardiologie sau hematologie, care s-au arătat deschiși să dea curs ideii mele de îndată ce ar avea condiții optime pentru a-și desfășura activitatea. Comuna noastră dispune de medic de familie, pentru cabinetul medical de aici fiind depus un proiect pe CNI în valoare de 4,5 milioane de lei, în vederea reabilitării, modernizării și dotării. Este foarte important să asigurăm cetățenilor siguranță și motive să rămână sau să revină în comuna Zăvoi”, a spus primarul Doru Cîrdei.

Locația, unde medicul de familie poate să facă consultații pe perioada lucrărilor, se află în apropiere de Primărie și este o clădire pregătită pentru a deveni Dispensar medical provizoriu, au scris liberalii cărăşeni pe pagina lor de socializare.

De asemenea, ne-a mai spus edilul, în ultima perioadă s-a lucrat la clădirea Centrului cultural Măgura, care a fost reabilitată cu fonduri europene, lucrările urmând să fie recepționate în curând.

Tot la capitolul realizări poate fi trecută şi clădirea în care funcţionează Școala primară și Grădinița cu program normal din satul Măgura, care a fost reabilitată cu fonduri din bugetul local în 2021 şi dotată anul trecut. (B. Meteş)