0 2 minute 2 ani

A fost semnat contractul pentru modernizarea a 162 de kilometri ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad! Finanțarea în valoare de 8,77 miliarde lei va fi asigurată prin PNRR, informează deputatul Dumitru Rujan pe pagina sa de socializare.

Cele patru loturi au deja constructori desemnați: Lotul 1: Caransebeș – Lugoj; Lotul 2: Lugoj – Timișoara Est; Lotul 3: Timișoara Est – Ronaț Triaj; Lotul 4 – Ronaț Triaj – Arad.

„Se vor face lucrări pentru dublarea liniei de cale ferată pe tot traseul pentru refacerea liniilor și corectarea traseului pentru ca trenurile să poată circula cu viteze de 160 km/h; pentru modernizarea gărilor; pentru construirea de pasarele pietonale și adaptarea nivelului peroanelor la standardele europene; pentru înființarea unor halte de călători în zonele urbane, pentru accesul direct la rețeaua feroviară de transport; pentru desființarea trecerilor la nivel sau construirea unor pasaje denivelate; pentru construirea a două noi clădiri pentru mentenanță și a unui centru regional de management al traficului și sistem ERTMS”, a mai scris parlamentarul liberal cărăşean pe pagina sa de socializare. (B. Meteş)