Pentru că iunie este luna de care se leagă construirea clădirii Primăriei Caransebeş, adevărată operă de artă arhitecturală, vom reda în continuare un fragment care aduce informaţii extrem de interesante referitoare la acest subiect,  preluat din una dintre Monografiile pe care reputatul istoric caransebeşean Constantin Brătescu le-a dedicat oraşului.

În condiţiile în care întreaga putere administrativă se afla în mâinile unei singure autorităţi, cea militară, până în anul 1872 inclusiv, oraşul Caransebeş a cunoscut o dezvoltare edilitară mai mult decât modestă, dacă luăm în calcul vechimea oraşului şi rolul jucat în plan militar de-a lungul secolelor. În anul următor, oraşul Caransebeş s-a aflat în situaţia stranie de a nu putea oferi spaţii pentru principalele instituţii comitatense: clădirea pentru comitat şi clădiri pentru instituţiile financiare, şcolare ş.a., cu rol de coordonare pe raza noului comitat Severin. Pentru Primăria oraşului s-a folosit clădirea fostei Companii din Caransebeş a Regimentului grăniceresc. Şi nu în mod întâmplător i s-a retras mai întâi demnitatea de municipiu în 1877, şi mai apoi şi cea de reşedinţă de comitat, prin alipirea în 1881 la comitatul Caraş.

La începutul secolului al XX-lea, localul Primăriei devenise impropriu pentru buna desfăşurare a activităţilor administrative. La 24 decembrie 1901 s-a dezbătut pentru prima dată într-o Adunare generală a Reprezentanţei orăşeneşti nevoia construirii unui nou edificiu pentru cea mai importantă instituţie a oraşului, fiind reluată discuţia şi în şedinţa din 25 ianuarie 1902, condusă de însuşi primarul Constantin Burdia. Cu acel prilej s-a hotărât cumpărarea a două case, cu suma de 36.668 de coroane, de la două bănci caransebeşene, preţul fiind considerat ca foarte avantajos. Noua clădire, care urma să fie amplasată în apropierea „Pieţei capitale a oraşului”, a fost estimată la 130.000 de coroane şi se impunea aprobarea unui împrumut pe o perioadă de 50 de ani, cu o dobândă de 5,25%.

Pentru că se mai aflau în stadiu de proiect sau de construcţie şi alte obiective, precum Podul de fier de peste Timiş şi Dâlma, primarul Constantin Burdia a fost împuternicit să facă un împrumut de 280.000 de coroane, ipotecând „averea, venitele, beneficiile şi aruncul comunal al oraşului, dar mai cu seamă venitul Podului de fier şi taxele Scaunului de măcelărit”. Unul dintre podurile de fier era deja construit (posibil cel de peste Sebeş) şi fusese cumpărat cu suma de 10.000 de coroane de la Direcţiunea financiară regească din Lugoj. În final, împrumutul pentru cele trei lucrări, îndeosebi pentru clădirea Primăriei, a fost de 310.000 de coroane şi a fost acordat de Prima Casă de Păstrare din Budapesta, cu o dobândă de 4,9%, pe o durată de 50 de ani. La 21 aprilie 1902, Ministerul de Interne maghiar şi-a dat avizul pentru cumpărarea celor două clădiri, apoi magistratul orăşenesc l-a împuternicit pe arhitectul Carol Hart, din Timişoara, cu „compunerea planului şi operatului specificaţiunilor speselor de zidire”. Anunţându-se licitaţia publică pentru construirea clădirii Primăriei, aceasta a fost adjudecată de constructorii Toma Fintz şi Nicolae Beltean din Caransebeş. Proiectantului clădirii i s-a acordat suma de 482 de coroane, iar cu supravegherea tehnică a lucrărilor a fost încredinţat inginerul lugojean Hantos Izó. Pentru ca lucrările să se desfăşoare conform proiectului şi la nivelul exigenţelor, s-a creat la nivelul Primăriei o comisie din care, pe lângă inginerul sus-menţionat, au mai făcut parte Constantin Burdia, Filip I. Müller şi Alexandru Balaş.

Clădirea Primăriei, o adevărată operă de artă arhitecturală, s-a construit într-un timp record, în perioada iunie 1902-iunie 1903. Încă din 24 decembrie 1902, primarul Constantin Burdia informa Corpul reprezentativ orăşenesc că la 1 iulie 1903 clădirea va deveni funcţională dacă va fi dotată cu mobilierul necesar. În perioada iunie-august 1903 s-a introdus curentul electric şi s-a montat telefonul.

Festivitatea de inaugurare a clădirii Primăriei a fost fixată pentru 20 septembrie 1903, elaborarea programului fiind încredinţată unei comisii formate din 14 persoane, printre care Ilie Curescu, Patriciu Drăgălina, Petru Brancovici, Carol Schwab ş.a. La inaugurare, pregătită cu mult fast, au participat, pe lângă localnici, şi alte personalităţi: deputatul dietal Emeric de Jakabffy, vicecomitele comitatului Caraş-Severin Carol de Fialka, Ioan Berlogia – jude curial, precum şi reprezentanţi ai oraşului Lugoj.

În trecerea anilor nu poate fi negat rolul primarului Constantin Burdia în modernizarea oraşului, pe care l-a scos din starea lăsată de înaintaşi. Luând cuvântul cu ocazia inaugurării, învăţatul Ioan Bartolomei declara despre acesta următoarele: „Partea leonină a acestor năzuinţe de a promova în toate direcţiunile interesele bine înţelese ale oraşului a căzut în sarcina primarului actual Constantin Burdia, şi sunt convins că nu numai noi, ci şi posteritatea îi va apreţia după cuviinţă meritele lui”. În acel moment festiv nici nu se putea afirma altfel, însă mulţi contemporani de-ai săi, apreciindu-i activitatea în domeniul economic şi edilitar-gospodăresc, au ţinut să remarce faptul că s-a situat în afara curentului naţionalist, militând împotriva lui, şi că a servit cu fidelitate partidele maghiare pentru a rezolva anumite deziderate de interes local, înstrăinându-se însă de idealurile conaţionalilor săi.

Până la Marea Unire, în Caransebeş au apărut şi alte edificii publice, precum Palatul Comunităţii de Avere (1901), clădirea Tribunalului şi Judecătoriei locale, impozanta clădire a Gimnaziului (liceului) de stat terminată în 1915, clădirea Închisorii (1912-1913) ş.a., care s-au adăugat celor construite de bănci, de farmacişti şi negustori din oraş în aceeaşi perioadă, schimbând radical înfăţişarea Centrului civic.

Constantin BRĂTESCU