Azi-noapte, în jurul orei 1.25, pompierii din cadrul ISU „SEMENIC” au fost înştiinţaţi despre producerea unui incendiu la acoperişul unei anexe dintr-o gospodărie în localitatea Zăgujeni.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Caransebeş, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără la acoperişul anexei. Echipajele au acţionat prompt pentru localizarea şi stingerea incendiului, reducând astfel riscul propagării flăcărilor la întreaga construcţie. În urma incendiului o persoană a fost intoxicată cu fum şi a primit îngrijiri medicale. Au ars acoperişul şi tavanul anexei pe o suprafaţă de aproximativ 15 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile, se arată în comunicatul primit de la Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU „SEMENIC”.
Mădălina Doman