În cursul acestei dimineți, pompierii militari de la Detașamentul Caransebeș au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din satul Voislova, comuna Zăvoi, focul manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
La intevenție – ne-a informat cpt. Romulus Bojinescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, s-au deplasat și echipaje din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Zăvoi și Băuțar.
Datorită intervenției rapide a pompierilor, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost izolat și ulterior lichidat, fiind împiedicată propagarea flăcărilor la restul locuinței. (Foto: ISU „Semenic”)
Mădălina DOMAN
