Aseară, în jurul orei 20.10, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentulului Caransebeș au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă particulară din localitatea Marga, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era localizat și acționau echipajele Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oțelu Roșu și SVSU Marga. Intervenția promptă a pompierilor militari a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, împiedicând astfel propagarea flăcărilor la întreaga locuință, precum și la anexele și locuințele învecinate. Proprietarul a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transportat la spital, se arată într-un comunicat al Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
În urma incendiului au ars bunuri din camera de zi în valoare de aproximativ 5.000 de lei, constând într-un pat, un televizor, un dulap de haine și ușa de la intrare. De asemenea, au fost salvate bunuri în valoare aproximativă de 50.000 de lei. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind o țigară aprinsă si nesupravegheată. (G. Luca)