0 1 minut 6 luni

În cursul nopţii trecute, în satul Bucova, aparţinător comunei Băuţar, s-a produs un incendiu puternic la o gospodărie şi doar intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca proporţiile acestuia să fie limitate.
„Mulţumim echipei Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băuţar pentru modul cum a acţionat în această noapte la incendiul iscat în localitatea Bucova. Echipa noastră a dat dovadă de profesionalism şi îndemânare, ajungând în timp util şi localizând incendiul, paguba fiind astfel mult mai mică prin prisma faptului că nu a fost afectată casa, ci doar anexele. Totodată, mulţumim SVSU Oţelu Roşu şi Detaşamentului de Pompieri Caransebeş pentru sprijinul acordat”, a postat pe pagina sa de socializare Romeo Răduţă, primarul comunei Băuţar. (B. Naum)