0 2 minute o săptămână

În cursul nopţii trecute, Salvamontul cărăşean a intervenit din nou, de data aceasta fiind alertat pentru un incident care a avut loc pe Cheile nerei.

Un grup de turişti din Bucureşti parcurgeau traseul Camping Bei – Lacul Dracului şi invers, dar un bărbat în vârstă de 50 de ani s-a accidentat, fiind suspect de fractură la picior. Nemaiputându-se deplasa, a rămas pe loc, iar astfel l-a prins noaptea pe traseu. Un alt membru al grupului a telefonat la Numărul Unic de Urgenţă 112 şi a alertat Serviciul Salvamont Caraş-Severin, moment în care patru salvatori din Formaţia Semenic s-au deplasat la locul accidentului. Aici, aceştia au constatat că nu era vorba de o fractură, ci doar de o entorsă, i-au acordat turistului primul ajutor şi l-au transportat pe acesta, cu o targă specială, datorită reliefului dificil, la locul unde era cazat, bărbatul fiind apoi preluat de o ambulanţă.

Este a treia intervenţie pe timp de noapte a Serviciului Public Salvamont Caraş-Severin în doar 10 zile, după cele de pe Vârful Baicu şi cea declanşată în cazul turistului german rătăcit pe Muntele Mic, ne-a mai spus şeful acestei structuri, cunoscutul alpinist caransebeşean Cornel Galescu.

Bianca METEŞ

Lasă un răspuns