În ultima perioadă, cei de la Serviciul de Voluntariat Montan, împreună cu colegii lor de la Serviciul Judeţean Salvamont Caraş-Severin au muncit intens la Refugiul Şcheiu din Munţii Ţarcu, aflat la altitudinea de 2001 m. „Alături de colegii de la Salvamont Caraş-Severin – Muntele Mic am făcut următorul pas important pentru a finaliza exteriorul refugiului, înainte de sosirea vremii neprietenoase. S-au transportat şi montat elementele omega pentru fixarea panourilor solare şi s-au izolat zonele de îmbinare la pereţi, tavan şi podea. De asemenea, s-a amplasat stâlpul pentru paratrăsnet, au fost etanşate ramele geamurilor şi, nu în ultimul rând, am dat în folosinţă un wc, extrem de important, care, din păcate, lipseşte la mai toate refugiile din golurile alpine. La Şcheiu, acest wc este panoramic, deoarece uşa de plexi va oferi vedere spre Muntele Mic”, au scris cei de la Serviciul de Voluntariat Montan pe pagina de socializare.
Bogdan NAUM