În cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului Local Caransebeş, viceprimarul municipiului, Felician Pasere, l-a întrebat pe şeful Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, Daniel Isac, care mai este stadiul lucrărilor la noul adăpost pentru câinii fără stăpân care se construieşte în cartierul Valea Cenchii, după ce, în 19 septembrie, padocul vechi a fost închis la solicitarea inspectorilor Direcţiei Sanitar-Veterinare Caraş-Severin.
„În momentul de faţă, noi am făcut deja macheta acestuia şi suntem cu lucrările într-un stadiu avansat de execuţie. Acum îl compartimentăm, este vorba despre trei compartimente, cel de primire, de tranzit, este făcut, luni am planificat să tragem curentul, fosa septică o vom monta în spate, şi urmează apa şi canalizarea”, a răspuns Daniel Isac.
La cea de a doua întrebare a lui Felician Pasere, dacă padocul va fi gata în 60 de zile, şeful SPIR a răspuns cu un da categoric. (B. Meteş)