După evenimentul rutier de azi-dimineaţă, în care au fost implicate două autovehicule, o maşină a poliţiei şi un TIR, un alt accident grav de circulaţie, soldat cu decesul unui bărbat, a avut loc la prânz, pe DN 6, la intrarea în localitatea Armeniş dinspre Caransebeş, atunci când un autoturism s-a ciocnit frontal cu un TIR.
Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, Anca Balint, la faţa locului au acţionat Detaşamentul de Pompieri Caransebeș şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un bărbat conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Orșova, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, patrunzând pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule înmatriculate în Bulgaria. În urma accidentului, conducătorul autoturismului a decedat la faţa locului. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ, ne-a informat şi scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin. (G. Luca)