0 2 minute 10 luni

Astăzi, în jurul orei 11, pompierii caransebeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un grajd din satul Petroșnița, comuna Bucoșnița. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Incendiul se manifesta violent, cu flacără, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. În urma evenimentului, au ars acoperișul și bunurile depozitate în interior, respectiv anvelope şi furaje. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spații deschise, ne-a informat Iulia Rusan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
Totodată, s-a solicitat intervenția pompierilor pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, două pe raza teritorială a municipiului Caransebeş şi unul la Buchin.
„Cetăţenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecţia mediului care interzic arderea vegetaţiei uscate. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei”, se mai arată în comunicatul de presă al ISU „Semenic”.
Geanina LUCA