
Reprezentanții Rewilding Romania au anunțat încheierea cu succes a unui curs de patru zile dedicat celor care doresc să deschidă un Punct Gastronomic Local (PGL) susținut de Agenția Națională a Zonei Montane și punerea, împreună cu oameni gospodari din Armeniș, Teregova și Cornereva, a bazelor unor inițiative frumoase, care contribuie la păstrarea tradițiilor și la dezvoltarea comunității.
„Punctele Gastronomice Locale sunt acele locuri în care localnicii își deschid porțile ca să primească turiști dornici să guste din bucatele autentice ale zonei, preparate după rețete transmise din generație în generație.
Peste 40 de participanți din cele trei comune ni s-au alăturat și nu au venit cu mâna goală. În ultima zi a cursului, fiecare participant a adus ceva bun de acasă. A ieșit o degustare de zile mari, cu rețete locale de cornută și mălai, haioșuri cu osânză și magiun de prune, mezeluri de casă, brânză, zacuscă și alte produse naturale.
În județul Caraș-Severin există doar opt astfel de Puncte Gastronomice Locale.
Am fost încurajați și emoționați de dedicarea și respectul pe care localnicii din Țara Zimbrilor le au față de moștenirea gastronomică primită. Dorința de a păstra și de a da mai departe această moștenire ne-a adus aici.
Avem încredere că împreună putem păstra vii gusturile, obiceiurile și peisajele pentru a le da mai departe generațiilor următoare”, au scris cei de la Rewilding Romania pe pagina lor de socializare.
Cursul a fost facilitat de către Agenția Națională a Zonei Montane, mulțumirile organizatorilor îndreptându-se și către Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova și Brutăria „Dospita”. (Foto: Rewilding Romania)
Mădălina DOMAN