0 2 minute 4 luni

În această după-amiază, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi provocat distrugeri la geamurile unei clădiri administrative din comuna Domașnea, am fost informați de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Oamenii legii s-au deplasat de îndată la fața locului (sediul Primăriei, conform surselor locale), unde au identificat un bărbat de 40 de ani, din comuna Domașnea, cunoscut cu afecțiuni medicale. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că acesta ar fi distrus mai multe geamuri, peste 82, conform aceleiași surse, situate la parterul imobilului, folosind un obiect contondent. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime, clădirea afectată nefiind utilizată în prezent, întrucât se află în proces de renovare. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, se mai precizează în comunicatul IPJ Caraș-Severin.
Sonia BERGER