Miercuri, 1 aprilie, la ora 00.04, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în noaptea de 31martie spre 1 aprilie, în intervalul orar 23.50–00.00, două persoane necunoscute, având fețele acoperite, ar fi pătruns într-o unitate comercială, respectiv o sală de jocuri, unde, prin folosirea forței, ar fi deposedat o femeie de o borsetă în care se afla suma de aproximativ 10.000 de lei, făcându-se ulterior nevăzuți într-o direcție necunoscută, am fost informați, printr-un comunicat, de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
În urma verificărilor efectuate și a activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat și depistat, în mai puțin de 20 de ore, conform Sindicatului Europol, cele două persoane bănuite de comiterea faptei, fiind vorba despre doi bărbați în vârstă de 21, respectiv 23 de ani.
În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caransebeș, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai precizează în comunicat. (Foto: Sindicatul Europol)
Bogdan NAUM
