0 2 minute 10 luni

Sala de Sport a Liceului Tehnologic „Decebal” a găzduit, în data de 14 decembrie, cea de a XI-a ediţie a „Cupei CSŞ Caransebeş” la fotbal pentru copii născuţi în anul 2012 şi mai tineri. Scopul competiţiei a fost promovarea fotbalului la nivel de copii şi încurajarea acestora spre performanţă.
La acest turneu au participat patru echipe, în final podiumul arătând astfel: Clubul Sportiv Şcolar 1 Caransebeş, Clubul Sportiv Şcolar 2 Caransebeş , ACS Magica Balta Caransebeş şi ACS Viitorul Armeniş 2023. La această ediţie toţi copiii au fost răsplătiţi cu echipament sportiv, mingi, medalii, cupe, diplome şi alte premii speciale oferite de organizatori – CSŞ Caransebeş, în parteneriat cu Primăria municipiului şi OMV 1 Caransebeş.
La finalul turneului, clubul a oferit o masă festivă componenţilor echipei CSŞ Caransebeş.
„Competiţia s-a bucurat de un real succes, la ea fiind prezenţi părinţi, oameni de sport şi cadre didactice. Primăria municipiului Caransebeş şi OMV 1 Caransebeş au avut un rol foarte important în desfăşurarea întrecerii şi sperăm ca la următoarele ediţii să avem o colaborare la fel de eficientă”, ne-a spus Toma Peica, şeful Catedrei de fotbal a Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş.
Sorin ROGOZ