Ieri, în jurul orei 13, poliţiştii aflați în timpul serviciului pe raza Secției 4 Poliție Rurală Mehadia au observat că prin acoperișul și ferestrele unei case din Plugova ieșea un fum dens. Gândindu-se că pot exista persoane în interiorul locuinței, aflate în pericol, aceștia au intervenit imediat și, până la sosirea pompierilor, au reușit să o scoată din imobil pe proprietară, o femeie de 67 de ani, care se afla singură în interior. Femeia prezenta arsuri la nivelul capului, feței și mâinilor, după ce încercase să stingă singură focul, izbucnit, posibil, de la un radiator electric lăsat nesupravegheat într-una dintre încăperile casei. Aceasta a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță, sosit ulterior la fața locului, primind îngrijiri medicale de specialitate, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Din păcate interiorul casei a fost distrus de incendiu în proporție de 70 la sută, dar, datorită poliţiştilor și a celorlalți salvatori, femeia de 67 de ani este acum în afara oricărui pericol, iar focul nu s-a extins la locuințele învecinate. Cauzele și împrejurările în care s-a produs acest eveniment vor fi stabilite ulterior în cadrul dosarului penal deschis de către polițiști.
Mădălina DOMAN