0 5 minute 2 ani

La sfârşitul şedinţei ordinare a Consiliului Local de la sfârşitul lunii trecute, liberalul Simion Paica a adus în discuţie un subiect pe marginea căruia s-a tot vorbit în ultimul timp, mai exact a vrut să ştie de ce, la Caransebeş, anul acesta nu s-a mai organizat Ruga de la Oraş.

„Tradiţia înseamnă ceea ce au făcut înaintaşii noştri. Ruga, la Caransebeş, a fost întotdeauna de Sfântul Gheorghe. Oraşul acesta a fost înfiinţat în 1296, de către regele Ludovic, iar Serbările Cetăţii s-au ţinut întotdeauna la Duminica Tomii. Un cetăţean m-a întrebat care e motivul pentru care tineretului, dar şi celor bătrâni, le-a fost luat dreptul de a mânca un mic sau un kebab. De ce le-a îngrădit Primăria libertăţile? Cine a luat această hotărâre de a nu se mai ţine ruga la noi, la Caransebeş?”, a spus Simion Paica în plenul şedinţei.

Primarul Felix Borcean, căruia, de fapt, i se adresase consilierul liberal, a răspuns că, în ultimii doi sau trei ani, ruga nu s-a ţinut din motive obiective, anul acesta fiind organizat Festivalul Take-Off.

„Între timp, am vorbit cu Episcopul Caransebeşului şi l-am întrebat de ce în Caransebeş ruga începe joi şi se termină duminică, tot duminică făcându-se deschiderea pe treptele Catedralei, cu jocuri populare, când de fapt duminică e ultima zi. I-am spus ca de la anul s-o facem aşa cum trebuie. Sunt localităţi rurale, ruga fiind o sărbătoare cu specific rural, unde există o singură biserică, cu un singur hram. La noi, în Caransebeş, sunt mai multe biserici şi, de ceva ani, avem şi o Catedrală. Ruga nu are o tradiţie în Caransebeş, nu ştiu cine v-a dat această informaţie. Anul viitor o să organizăm ruga, la hramul Catedralei, începând cu ziua de duminică. Există localităţi în care ruga este itinerantă, poate să fie miercurea sau joia… La noi este duminica, întotdeauna. Şi, atunci, deschidem ruga duminică şi va ţine luni, marţi sau miercuri, vedem cum ne organizăm. Nu am oprit tradiţia. Pur şi simplu mi s-a părut că nu e în regulă cum o facem noi. Începeam chiar în post ruga, dacă e să ne gândim”, a spus Felix Borcean.

Edilul a adăugat că lui nu i se pare normal ca la Caransebeş să se ţină rugă, evenimentul putând fi denumit oricum, dar rugă, într-o comunitate foarte diversă din punct de vedere religios şi etnic, este puţin forţat.

„Dar va mai fi o problemă. Au să intervină comercianţii, care nu au să vină luni, marţi şi miercuri. Au să spună că ei vor să vină în week-end, când lumea e liberă, fiindcă la Caransebeş se lucrează. La sat, când e rugă, lumea stă şi petrece. Aici nu e aşa. Şi, în plus, nu primarul decide dacă este rugă sau nu. Aţi votat lucrul acesta. Când aţi votat bugetul Casei de cultură, aţi votat toate activităţile Casei de cultură, care includ şi acest festival, şi aşa mai departe. Într-adevăr, când am discutat calendarul activităţilor Casei de cultură, am mai tăiat, era vorba despre poezie, de tot felul de acţiuni, am spus hai să facem acest festival, să vedem cum iese, renunţăm la rugă, şi la anul vom mai vedea”, a mai spus Felix Borcean.

Când a venit vorba despre cheltuieli şi încasări, primarul municipiului a explicat că la nicio manifestare Primăria nu iese în câştig, ci doar în pierdere, dar sunt aşteptări din partea populaţiei, care vrea să se distreze. „Şi vă mai spun ceva. La rugă, noi distrăm o altă parte de populaţie, pe cea din zonele rurale. La festival, de bine, de rău, au fost cei din Caransebeş”, a conchis Felix Borcean.

Sonia BERGER