În această săptămână, începând de astăzi, 27 septembrie, până vineri, 30 septembrie, în judeţul Caraș-Severin se desfășoară, sub formă de aplicație metodică, pe baza unui scenariu semi-fictiv, adecvat îndeplinirii obiectivelor planificate, etapa propriu-zisă a Exercițiului de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare, „MOBEX CS – 22”.
Activitatea este una de maximă importanță, ea fiind aprobată prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în baza căreia, periodic, Guvernul României, prin structurile abilitate, evaluează stadiul pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea Nr. 45/1994 privind apărarea națională a României, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 17 din Legea Nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată, ne-a informat Cancelaria Prefectului – Judeţul Caraş-Severin.
Exercițiul este condus de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, structura de specialitate a Guvernului României în domeniul de referință, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și ai ministerelor/autorităților de resort cu atribuții pe linia pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare, respectiv Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Exercițiile de acest tip se planifică și organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului de verificare a stadiului pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare aprobat de CSAȚ, în anul premergător desfășurării acestora.
Cu mențiunea că evenimentele prezentate nu au legătură cu situația din Ucraina, în cadrul scenariului se simulează punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, valabil în perioada 2021-2024, și acoperirea financiară a acestuia prin execuția bugetului de stat pentru război, implementarea la nivelul județului a Programului cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare și a Planului de rechiziţii de bunuri şi prestări de servicii în interes public județean.
Pe timpul exercițiului va fi evaluat potențialul economic și uman al autorităților administrației publice locale, instituțiilor și operatorilor economici la nivelul județului Caraș-Severin, în vederea identificării resurselor materiale, financiare și a forței de muncă necesare susținerii efortului de apărare și asigurării continuității activităților economico-sociale pe timpul stării de asediu, la mobilizare și pe timpul stării de război, potrivit legii, urmând ca principalele concluzii, propuneri, eventualele dificultăți, constrângeri și limitări constatate să fie analizate la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării în vederea dispunerii măsurilor care se impun, se mai arată în comunicatul Cancelariei Prefectului.
Bianca METEŞ