0 2 minute 2 ani

În urmă cu puţin timp, pe DN6 (E70), intersecţie cu DJ 608, în apropiere de Cornea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un TIR și două autoturisme. În total, în accident au fost implicate cinci persoane, patru adulți și un copil, una dintre acestea rămânând încarcerată în autoturism. Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a intervenit la faţa locului, împreună cu două ambulanțe SAJ, o ambulanță SMURD B2, o autospecială cu modul de descarcerare și prim-ajutor și elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală de la Caransebeş.

Echipajul de pompieri a descarcerat victima care era inconştientă si a predat-o echipajului medical de pe elicopterul SMURD. Un echipaj medical SAJ a preluat o a doua victimă, care prezenta traumatisme la nivelul membrelor superioare. Celelalte trei persoane implicate în accident au fost evaluate de către personalul medical și nu au necesitat transport la spital pentru îngrijiri suplimentare, ne-a informat Anca Balint, purtător de cuvânt al ISU „Semenic” Caraş-Severin.

Bogdan NAUM