Evenimentul organizat de elevii Colegiului Național „Traian Doda” din Caransebeş, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, a încercat să păstreze intact sentimentul frumosului generat de verbul eminescian. Rostite sau cântate, poeziile lui Eminescu și-au arătat din nou definitiva lor suplețe care l-a proiectat pe autor în eternitate.
Au răspuns cu bucurie invitației profesorilor de a sărbători împreună această importantă zi elevii de liceu și elevii de gimnaziu ai colegiului.
Provocați de întrebarea: Ce ați face dacă l-ați întâlni pe Mihai Eminescu?, elevii din clasa a V-a B au dat răspunsuri originale și interesante, care l-ar fi bucurat cu siguranță pe poet. Fiecare elev din clasă și-a ales o poezie pe care a învățat-o, motivându-și alegerea.
Recitând cu emoție copilărească, copiilor le-a plăcut să se facă purtători ai frumuseții limbajului poetic românesc. Au realizat postere, desene, iar eleva Natalia Librimir a devenit cea mai tânără autoare din școală a unei poezii intitulate simplu „Eminescu”. Elevul Abel Pantea, din clasa a XI-a A, a reușit să-și exerseze talentul scriind o glosă. Corul „Ecumenica” a încântat auditoriul ca de fiecare dată, pecetluind frumusețea momentului.
Prof. Maria FRENŢIU