0 2 minute 1 an

Întreruptă de pandemie, tradiția sărbătoririi hramului bisericilor ortodoxe din Sacu și Tincova s-a reluat. Astfel, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, în zilele de 8 şi 9 noiembrie a avut loc cunoscuta Rugă bănățeană în cele două localități.

Cum este obiceiul, un băiat al satului însoțit de prieteni, oficialități și rude, a mers la o fată (tinerii hotărăsc înainte cine va începe ruga). Acolo a fost întâmpinat de cei ai casei, de vecini, de rude. După un joc făcut acolo, o gustare și un pahar de răchie sau apă, cu toții au plecat spre biserica din sat, unde au participat la slujbă, alaiul fiind însoțit și de călăreți. După terminarea slujbei, împreună cu preotul satului, în pași de horă, au ocolit biserica, apoi, jucând, au mers la Căminul cultural din Sacu, unde a fost declarată deschisă Ruga satului. La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Nicolae Daminescu şi viceprimarul Marius Vasile Roşu, precum şi numeroşi locuitori ai comunei, împreună cu musafirii lor.

De asemenea, începând din acest an, la Tincova lumea s-a adunat la slujba de după-amiază, după care, și aici, doi tineri, împreună cu preotul satului și ceilalţi participanţi s-au legat într-o horă și au coborât la Căminul cultural din sat.

Ca de obicei, muzica populară a fost asigurată de Primăria Sacu, anul acesta participând formațiile soliștilor Camelia Ceocu și Dochia Banda.

Viorel SPAIUC