0 3 minute 9 luni

În perioada 16-18 februarie, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 600 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare.
Ca măsură complementară, au fost reținute 31 de permise de conducere și au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Astfel, pentru abaterile constatate în perioada menționată, polițiștii au aplicat 564 de sancțiuni contravenționale, dintre care 196 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
De asemenea, au fost constatate 12 infracțiuni la regimul rutier, dintre care cinci privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, sâmbătă, 17 februarie, la ora 18.20, polițiști de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe Bd. A.I. Cuza din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Caransebeș. Acesta a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit.
De asemenea, la controlul autoturismului, în interior au fost găsite un recipient etanș din plastic conținând materie vegetală uscată de culoare verde-oliv și un aparat metalic, de mărunțit, tip grinder, cu urme de materie vegetală. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin.
Bianca METEŞ