Azi-noapte, la ora 02.10, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene și Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș au oprit pentru control, pe DJ 608 C, în localitatea Slatina-Timiș, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din comuna Bucoșnița.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Alina Boeru, a precizat că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe psihoactive.
În același autoturism au fost identificați alți doi tineri, de 18 și 25 de ani, din aceeași comună, asupra cărora au fost găsite un plic cu praf alb, un plic cu materie vegetală de culoare verde-oliv, un cântar care prezenta urme de substanță vegetală, o țigaretă confecționată artizanal, două bancnote de un leu rulate și un plic cu substanță cristalină, toate acestea fiind ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
În acest caz a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin. (M. Doman)