0 2 minute 10 luni

La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat cele șapte runde ale Semifinalei Campionatului Județean Caraș-Severin, organizată de Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin. Partidele s-au jucat în ritm clasic – 1 oră + 30 secunde/mutare, sistem elvețian, iar atmosfera a fost una de competiție autentică, dar și de fair-play, informează CSM Caransebeș pe pagina de socializare.
La această competiție, Bogdan Grecu din Caransebeș, elev la Colegiul Național „C.D. Loga”, a obținut locul II în clasamentul general, acumulând 5 puncte după un parcurs foarte solid.
La categoria Juniori U18, Fabian Turnea s-a clasat, de asemenea, pe locul II, confirmând forma bună din acest sezon.
La categoria U14, Antonio Nicolas Gavril a reușit să câștige un meritat loc III, după partide disputate cu ambiție și maturitate.
În urma acestor performanțe, atât Bogdan Grecu, cât și Fabian Turnea s-au calificat în Finala Campionatului Județean. (Foto: CSM Caransebeș)
Sorin ROGOZ