0 4 minute 5 luni

Duminică, 28 iulie, la ora 08:07, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN 6, în zona Armeniș, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, conducătorul unuia dintre acesta ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula în sensul opus. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane care au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Conducătorii celor două autoturisme au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Tot duminică, la ora 09:56, lucrători din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe DN 6, în zona localității Zăgujeni.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, conducătorul unuia dintre acesta, care circula din direcția Lugoj către Caransebeș, ar fi lovit în lateral celălalt autoturism, condus de un cetățean bulgar, încercând să evite coliziunea cu acesta. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unei persoane care a fost transportată la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii celor două autoturisme au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind, de asemenea, negative în ambele cazuri.
În aceeași zi de duminică, la ora 09:13, lucrători din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui alt accident rutier cu victime pe DN 6, de data aceasta între localitățile Teregova și Domașnea.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că în accident a fost implicat un ansamblu de vehicule care circula din direcția Caransebeș către Orșova care a părăsit partea carosabilă într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, cetățean bulgar, care a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ.
În toate cele trei cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (Foto: DRDP Timişoara)
Bogdan NAUM