
Astăzi, de Ziua Internațională a Copilului, un mare număr de „mici eroi” au avut parte de o zi de neuitat, alături de jandarmi și celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și ale Ministerului Apărării Naționale, pe Aeroportul Caransebeș, acolo unde au descoperit o lume fascinantă, plină de demonstrații spectaculoase și momente interactive.
Astfel – se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Caraș-Severin –, copiii s-au bucurat de prezența câinilor de serviciu, adevărați camarazi în misiuni de ordine publică, au privit cu sufletul la gură exercițiile demonstrative cu elicoptere și intervențiile rapide ale luptătorilor din Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, au încercat traseul aplicativ alături de jandarmi și reprezentanții Centrului Militar Județean, testându-și curajul și îndemânarea, și au primit vată pe băț de la Asociația „Cuib de vise” și s-au răsfățat cu delicioasele clătite oferite de Primărie, participând și la jocurile interesante de la standul Asociației „Uniți Reușim”.
„A fost o zi a curajului, a bucuriei și a legăturii frumoase dintre comunitate și cei care veghează zilnic la siguranța noastră. Mulțumim tuturor partenerilor care au făcut această sărbătoare posibilă și, mai ales, copiilor – care ne-au amintit cât de frumoasă este lumea văzută prin ochii lor!”, se mai precizează în comunicat. (Foto: Jandarmeria Caraș-Severin)
Mădălina DOMAN