0 2 minute 10 luni

Duminică, 3 martie, la Poiana Mărului s-a desfăşurat Scorilo Winter Trail, competiţie în cadrul căreia au avut loc două curse, de 5 km, cu 1.000 de metri diferenţă de nivel, şi de 8 km, cu 350 de metri diferenţă de nivel.
De la C.S.M. Caransebeş au participat doi alergători pregătiţi de antrenorul Călin Dragomir, fraţii Ionuţ şi Mihai Baltariu, în vârstă de 14 şi respectiv 16 ani.
În timpul cursei, pe traseu s-a ivit o mică problemă, unul dintre voluntari direcţionând greşit un număr de 30 de concurenţi, însă cei doi tineri caransebeşeni au reuşit, în urma unor eforturi remarcabile, să recupereze acest handicap, în final Ionuţ clasându-se pe locul 2 la Open, iar Mihai pe locul 3. Antrenorul Călin Dragomir a concurat şi el, terminând cursa pe locul 27.
„A fost o cursă cu peripeţii, dar totuşi frumoasă, băieţii s-au descurcat exemplar. În afara acestui mic incident, organizarea pot să spun că a fost impecabilă, având în vedere numărul mare de participanţi, la proba de 8 km aliniindu-se la start aproximativ 80 de persoane”, a declarat Călin Dragomir.
Cosmin VLAD