0 2 minute 2 ani

Astăzi, în jurul orei 14.15, patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic a surprins două persoane care se aflau cu autoturismele personale, două SUV-uri, pe pârtia de schi „Borlova” din stațiunea Muntele Mic.

În urma celor declarate de acestea, s-a stabilit faptul că cele două persoane doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi. Cum prima mașină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea SUV. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceștia nu au reușit să tracteze autoturismul, informează Jandarmeria Caraş-Severin.

Jandarmii montani au izolat zona, dat fiind faptul ca autoturismul a rămas pe pârtia de schi, și au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG Nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement.

Bogdan NAUM