October 27, 2021
  • Caransebes.ro, Caransebes
  • Tel. 0720/002625, 0758/475463
0 3 minute 4 luni
 

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru patru proiecte din Caraș-Severin au fost semnate contractele de finanțare. Spre exemplu, pentru consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situaţiilor de urgenţă cauzate de Covid 19, Consiliul Judeţean, în calitate de beneficiar, a semnat un contract de finanţare pentru un proiect de 1.537.753 de lei, sumă din care UE a autorizat alocarea a 520.226 de lei. Și Spitalul Judeţean Reşiţa a fost sprijinit, pentru măsurile de gestionare a crizei sanitare Covid 19, cu suma de 1.100.217 lei. Atât pentru CJ, cât şi pentru SJU, contractele de finanţare au avut termen de finalizare ultima zi a lunii aprilie 2021.

Pentru un alt proiect, prin care se dotează secţia ATI din cadrul Spitalului Moldova Nouă, s-au obținut fonduri europene în valoare de 5.291.871 de lei. Partea leului a revenit Caransebeșului, unde pentru gestionarea crizei COVID la spitalul din municipiu, Primăria primeşte 39.465.165 de lei. Pentru Moldova Nouă şi Primăria Caransebeş contractul de finanţare are termen de finalizare data de 31 decembrie 2021.

La nivel național, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, a asigurat, în perioada 15 mai 2020 – 15 mai 2021, finanțări pentru 169 de beneficiari din sectorul medical în valoare de 2,7 miliarde lei pentru spitale și centre sociale din România, pe fondul provocărilor apărute în urma pandemiei de COVID-19. Apelul POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, deschis în perioada 15.05.2020 – 30.09.2020, a fost redeschis la finalul anului trecut, ca urmare a unui Memorandum aprobat de Guvernul României, în perioada 30.11.2020 – 30.03.2021, pentru proiecte de spitale modulare. Valoarea totală a apelului dedicat spitalelor modulare a fost de 50 milioane euro, iar proiectele se află în evaluare, doua dintre acestea fiind din Caraș-Severin, la Reșița și Caransebeș.

JCS-Nina Curiţa

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/covid-19-a-adus-aproape-50-de-milioane-de-lei-in-judet/

 

Translate »