0 4 minute 3 ani

Astăzi, la ora 16, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DC 4, în afara localității Ciuta, comuna Obreja, în urma căruia un copil de un an a fost grav rănit.

Din primele verificări a reieşit că, în timp ce tatăl minorului conducea un autoturism în direcția Iaz, într-o curbă ușoară la stânga, minorul s-ar fi desprins din scaunul pentru copii în care era transportat neasigurat în centuri și, lovind portiera, aceasta s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism pe partea carosabilă, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

În urma accidentului minorul a fost grav rănit și transportat la spital. Conducătorul auto, în vârstă de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând ca nu a consumat băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

Poliţiştii atrag atenţia că centura de siguranţă are rolul de a proteja pasagerii autoturismului, inclusiv șoferul. O funcție esențială a acesteia este aceea că reduce riscul accidentării la coloana vertebrală, întrucât, la momentul impactului, te va ține nemișcat, în scaunul mașinii, cu spatele drept. De asemenea, prin purtarea centurii, se exclude riscul părăsirii autoturismului în momentul unui impact.

Șoferii pot să transporte minori doar dacă aceștia din urmă poartă centura de siguranță sau dacă stau într-un scaun special pentru copii, conform legislației rutiere.

Minorii care au o înălţime de până la 135 cm trebuie să fie „fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”.

Dacă au o înălţime de peste 135 cm, minorii pot fi transportaţi cu maşina fie purtând centura de siguranţă (care trebuie să fie reglată în aşa fel încât să nu treacă de zona gâtului sau a feţei), fie stând în scaunul special pentru copii.

În ceea ce priveşte scaunul pentru copii, acesta trebuie să fie omologat şi să fie instalat, de regulă, pe unul dintre locurile din spate ale autoturismului, în conformitate cu instrucţiunile producătorului.

„Vă recomandăm să ţineți cont de faptul că cei mici trebuie protejaţi împotriva urmărilor accidentelor de circulaţie cu ajutorul unui sistem eficient, potrivit vârstei, greutăţii şi înălţimii acestora.

Nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate se sancţionează cu 4 sau 5 puncte-amendă, iar conducătorului de autovehicul i se aplică şi 3 puncte de penalizare”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.

Mădălina DOMAN