
În această dimineață, pompierii din cadrul Inspectorului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin au fost alertați printr-um apel la 112 referitor la un incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Glimboca. La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, sprijiniți ulterior de forțe din cadrul Serviciului Voluntar de Urgență Oțelu Roșu.
Din păcate – ne-a informat cpt. Remus Bojinescu –, în interiorul imobilului a fost descoperit corpul carbonizat al unui copil în vârstă de 9 ani.
Printr-un comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin ne-au informat că incendiul, care a cuprins aproximativ 80% din locuință, a fost stins de pompieri, fără a se extinde la celelalte case.
Din verificările efectuate s-a stabilit că, în momentul izbucnirii incendiului, minorul era singur în locuință, tatăl acestuia, împreună cu care locuia, fiind plecat în sat.
În încăperea în care a izbucnit incendiul ar fi fost folosită pentru încălzire o aerotermă electrică.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs tragicul evenimentul. (Foto: ISU Caraș-Severin)
Cosmin VLAD