În perioada 22-29 iulie, sub coordonarea prefectului Cristian Gâfu, la nivelul județului Caraș-Severin s-a desfășurat distribuirea pachetelor cu produse de igienă – tranșa 4, aferentă Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, program al Uniunii Europene derulat prin intermediul Guvernului României, prin Autoritatea de Management care este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
La nivelul judeţului au fost distribuite 12.625 de pachete care au constat în produse de igienă, respectiv pastă de dinți, detergent, săpun lichid, periuțe de dinți etc., ne-a informat Cancelaria Prefectului.
Beneficiarii finali au fost membrii familiilor și persoanele singure cărora le-a fost stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, precum și persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă.
„Distribuția în fiecare localitate se realizează de către reprezentanţii primăriilor, în termen de 45 de zile calendaristice de la recepţia pachetelor cu produse de igienă pentru beneficiarii finali din categoriile venit minim garantat și alocaţie pentru susţinerea familiei și, în continuare, în termen de 15 zile calendaristice pentru celelalte categorii, conform prevederilor stabilite prin OUG Nr. 84/2020, cu modificările și completările ulterioare”, se mai arată în comunicatul Cancelariei Prefectului.
Bianca METEŞ