0 1 minut o săptămână

Angajați ai Formației de lucru Caransebeș a Administrației Bazinale de Apă Banat au început lucrările de consolidare pe pârâul Valea Mare, afluent al râului Timiș, la Poiana Buchin.
Consolidarea malului drept se face cu anrocamente, pe o lungime de 50 metri, exact pe segmentul unde a fost constatată o eroziune produsă de apă, care pune în pericol digul de protecție din acea zonă. Tot acolo sunt amplasate și patru gospodării care, astfel, sunt apărate în cazul creșterilor de nivel și debit ale apei.
Lucrarea este prinsă în Planul de Gospodărire a Apei, cu fonduri asigurate din bugetul propriu al ABA Banat, urmând să fie finalizată până la sfârșitul lunii decembrie, informează Apele Române Banat.
Geanina LUCA

Lasă un răspuns Anulează răspunsul