0 4 minute 3 ani

În şedinţa extraordinară de vineri, 3 decembrie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind prelungirea contractului încheiat în anul 2015 între Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş şi SC „Marcom Fantastic” SRL în vederea desfăşurării în comun a activităţii de difuzare a filmelor la Cinematograful „Luna” din municipiu.

În solicitarea firmei bucureştene se arată că, deşi Guvernul a relaxat restricţiile impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19, totuşi numărul spectatorilor a rămas mic, iar încasările obţinute din vânzarea biletelor nu pot acoperi cheltuielile societăţii şi, prin urmare, aceasta nu mai poate susţine din fonduri proprii activitatea cinematografului din Caransebeş. Astfel, cererea firmei este ca administraţia locală să suporte o chirie lunară de 20.000 de lei pentru continuarea proiecţiei de filme în municipiu.

Cealaltă variantă propusă de „Marcom Fantastic” prevedea ca aparatura de proiecţie să fie cumpărată de administraţia caransebeşeană în şase rate egale. În cele din urmă, municipalitatea a optat pentru închirierea aparaturii, în raportul Direcţiei Economice a Primăriei specificându-se că „din punct de vedere financiar, sumele solicitate sunt sustenabile din bugetul anului în curs, iar pentru anul viitor pot fi prevăzute în bugetul local aferent anului 2022”.

„Am avut o discuţie cu reprezentanţii firmei, am vrut să fim şi noi în cunoştinţă de cauză, ca să putem alege varianta cea mai bună, şi din punct de vedere financiar, şi ca preocupare din partea noastră. Dacă cumpărăm aparatul, fiindcă ne permitem, deşi e vorba despre o sumă mare, asta presupune mentenanţă, sau lămpi care, am aflat de la reprezentanţii societăţii, costă 3.000 de euro şi se schimbă o dată la trei sau patru luni. Sunt, deci, costuri care ne-ar împovăra şi ne-ar da de lucru, cu alte cuvinte. Ar trebui să angajăm şi oameni. Şi atunci am zis că mai bine mergem pe varianta pe care am fost şi înainte”, a spus primarul Felix Borcean.

Managerul Casei de cultură, Ioan Cojocariu, a venit cu câteva explicaţii în plus. „Cei patru oameni care deservesc sistemul de proiecţie sunt plătiţi deocamdată de firmă, iar această închiriere reprezintă exact păstrarea personalului şi vărsămintele obligatorii pe care societatea le face către Stat ca să poată funcţiona şi astfel să nu se stingă lumina la Caransebeş. E singura luminiţă cu caracter social-cultural care poate exista şi la anul, şi dacă şi ea se stinge…”.

Felix Borcean a mai vorbit şi despre rentabilitatea menţinerii în activitate a Cinematografului „Luna”, recunoscând că adresabilitatea acestuia este totuşi extrem de scăzută. „Rentabilitatea o facem noi, cei care mergem sau nu mergem la film. Atâta vreme cât la un film Premium, care apare în 25 noiembrie şi e difuzat în premieră mai rapid decât la Timişoara, ai cinci spectatori… Dacă l-am închide, căci există şi această variantă, dacă suntem nemulţumiţi de costuri, au să sară toţi, că de ce am închis cinematograful. Rentabil va fi în momentul în care vom avea minimum 50 de spectatori la fiecare proiecţie”, a adăugat edilul.

Conform declaraţiilor lui Ioan Cojocariu făcute la finalul şedinţei, toate administraţiile locale cărora le-au intrat în patrimoniu cinematografele subvenţionează, într-un fel sau altul, această activitate, amintind că în aceeaşi situaţie se află atât Reşiţa, cât şi Oţelu Roşu.

Sonia BERGER