0 4 minute 3 ani

În cadrul şedinţei extraordinare de joi, 16 decembrie, a Consiliului local, aleşii caransebeşeni au trebuit să se pronunţe în privinţa proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului anual de evoluţie a tarifelor, conform rezultatelor analizei cost-beneficiu, pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în Caraş-Severin, în perioada 2014-2020.

Conform strategiei întocmite de Aquacaraş, tariful iniţial, de 4,83 lei/mc de apă, ar urma să se majoreze cu 18% în 2022 şi 2023, cu 16% în 2024, cu 5% în 2025, şi cu câte 3 procente în 2026 şi 2027, în timp ce, în cazul canalizării, tariful iniţial de 3,05 lei/mc ar creşte cu câte 20% în primii trei ani, cu 10% în 2025 şi cu câte 3,5% în 2026 şi 2027.

Primarul Felix Borcean a explicat că nu este vorba doar despre Caransebeş, ci despre întregul judeţ, deoarece proiectul este unul unitar. „Noi am comentat tot timpul, şi comentăm în continuare, că ni se pare nefiresc să crească tariful la apă, când oricum este prea mare pentru calitatea apei furnizate. Dacă ar fi să ne coalizăm, normal ar trebui să votăm contra acestui plan, care nu cred că afectează planul de investiţii, cu atât mai mult cu cât, spuneaţi şi dv., Aquatim are tarife mai mici în momentul de faţă şi nici nu intenţionează să le crească. Nu ştiu cum am putea da explicaţii cetăţenilor pentru creşterea tarifului la apă”, a spus primarul municipiului.

City-managerul Florin Bogdea a intervenit, afirmând că este vorba despre un plan, nu despre o hotărâre de creştere a preţurilor, dar, ca să se ajungă la acea mărire de aproximativ 20%, trebuie să existe şi avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice – ANRSC, urmat apoi de o nouă hotărâre a Consiliului local.

„E vorba şi despre atitudinea celor de la Aquacaraş faţă de Consiliul Local Caransebeş. Ne cer să facem o treabă în regim de urgenţă, şi nici un reprezentant al acestei societăţi nu este în sală…”, a spus şi Petru Schinteie.

Felix Borcean a răspuns şi la întrebarea pusă de liberalul Simion Paica, acesta punând problema dacă municipiul nu poate ieşi din această asociere. Edilul a afirmat că acest lucru ar implica riscul ca investiţiile să fie oprite şi Caransebeşul să plătească întreaga investiţie făcută până acum. „Singurul lucru bun pe care l-am identificat în toată povestea asta cu Aquacaraş, care, aşa cum spuneam, ne-a distrus tot oraşul, şi îl distruge şi în continuare, fiindcă nu s-a terminat războiul, este faptul că în acest proiect viitor există o alocare financiară mai mare, care le permite lor să aducă la starea iniţială, în totalitate, strada sau zona pe care lucrează, nu se fac reparaţii parţiale”, a mai spus Felix Borcean.

Supus la vot, proiectul de hotărâre a fost respins.

Sonia BERGER