0 13 minute 2 ani

Aşa cum era de aşteptat, proiectul de hotărâre privind ajustarea/modificarea tarifului pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere din Caransebeş, conform fişei de fundamentare pentru ajustarea tarifului de colectare separată şi transport separat al deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, a iscat controverse între consilieri, în şedinţa de marţi, 29 noiembrie.

Această actualizare a tarifelor ar fi însemnat o creştere a acestora de la 12,7 lei/lună/persoană, la 21,7 lei/lună/persoană, sau de la 15,7, la 25,8 lei, cu TVA inclus, pentru persoanele fizice, şi de la 137,1 lei/mc/lună, la 195,8 lei/mc/lună, fără TVA, pentru persoanele juridice.

În expunerea de motive formulată de conducerea SC Transal Urbis SRL, societate condusă de Sorin Puşcaş, în calitate de administrator şi director, şi de Silviu Neghină – director tehnic, se arată că salariul minim brut pe ţară în 2021, an în care s-a stabilit cuantumul actual al tarifelor practicate, era de 2.300 de lei, iar în 2023 acesta va creşte la 3.000 de lei, preţul carburantului a crescut cu aproximativ 35 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, iar tarifele de depozitare în rampă a deşeurilor, pe care societatea le achită la deponeele autorizate, au crescut cu aproximativ 67 la sută faţă de anul trecut. De asemenea, cantitatea de deşeuri colectate la nivelul municipiului Caransebeş a crescut şi ea semnificativ faţă de perioada de referinţă.

Liberalul Vasile Rafa a spus că întâi de toate ar trebui să se ştie exact câţi angajaţi sunt la Transal, aducând în discuţie şi criteriile politice, ca de altfel şi numărul persoanelor care plătesc serviciul prestat de această societate, şi abia după aceea se poate discuta despre majorarea tarifelor şi suma necesară pentru redresarea firmei, concluzionând că grupul PNL din Consiliul local este împotriva acestor măriri de tarife.

Sanda Bistrean, de la USR, a spus că, la fel ca şi în cazul schimbării conducerii Transal, a participat, înainte de şedinţă, la o întâlnire „cu uşile închise”, în care, la fel ca şi ceilalţi consilieri, şi-a spus punctul de vedere. „Eu am încredere în dl Puşcaş, însă cineva trebuie să răspundă, şi cineva trebuie să-şi asume greşelile care au dus la creşterea datoriilor acestei societăţi. Nimeni nu-şi asumă această greşeală, din păcate. Aud că unele persoane care au făcut ce au făcut sunt puse pe alte posturi. Deci nu pot să girez mai departe dacă nu va ieşi cineva şi le va explica oamenilor… Suntem conştienţi că preţul va trebui să urce, pentru că altfel Transalul va dispărea, dar cineva trebuie să le spună oamenilor ce s-a greşit şi ce se doreşte în continuare. Din această cauză mă voi abţine, pentru că nu este corect faţă de plătitorii din oraş, pentru că ei vor suporta creşterile”, a adăugat Sanda Bistrean.

Simţindu-se provocat, fostul administrator şi director al Transal Urbis, Mihai Minea, a ţinut să facă unele precizări. „Sunteţi total dezinformaţi, stimaţi consilieri, nu ştiu de unde aţi adunat aceste date. Am depus azi la Primărie un dosar cu raportul meu de activitate, la care am ataşat toate documentele contabile, şi de la ANAF, şi din Transal. Vreau să vă spun că datoria de 5.560.000 de lei, pe care am găsit-o la începutul anului, am scăzut-o la 4.900.000 de lei, în situaţia în care în anul 2022 ştiţi bine ce criză a fost. Dar singurele cifre pe care vreau să vi le spun aici, care sunt înregistrate la ANAF şi care dovedesc activitatea unei firme, sunt bilanţul anual şi balanţele lunare. Am preluat, în 2020, 2.058.000 de lei bilanţ negativ. L-am redus în 2021, iar 2022 probabil îl vom încheia la 950.000 de lei. Dacă o reducere a pierderilor cu aproape 55 la sută înseamnă că stăm mai rău, atunci daţi-mi voie să afirm că până acum v-aţi aflat în eroare. Însă, dincolo de toate greşelile mele, pe care mi le asum, aceste cifre sunt foarte clare. Anul acesta am avut un flux de numerar pozitiv. Şi, reţineţi, toate s-au scumpit, unele preţuri s-au dublat sau chiar s-au triplat. Am încheiat luna octombrie, în care am predat mandatul, cu un minus de 719.000 de lei, din care, dacă scădem aproximativ 400.000, cât reprezintă amortismentul, avem o pierdere de 315.000 de lei. Cu alte cuvinte, dacă acum un an se aproba un tarif de 17 lei, care era mai aproape de adevăr, eram, poate, pe plus”, a spus Mihai Minea.

Fostul administrator a mai adăugat că salariul mediu net la Transal este, cu tot cu sporuri, cu ore suplimentare şi cu tichete, de 2.900 de lei. De asemenea, răspunzând întrebărilor puse de consilieri, el a mai precizat că, atunci când a preluat societatea, aici erau 110 angajaţi, tot atâţia fiind şi în prezent.

Majorarea de tarife nu e singura soluţie pentru redresarea societăţii, a spus Sorin Puşcaş, fiind prevăzute şi reduceri de personal şi de ore suplimentare,  doar această creştere nefiind suficientă. „Transalul, care are ca unic acţionar Consiliul Local Caransebeş, are la ANAF o datorie de 4.800.000 de lei. Are pus gaj asigurator pe sediu, are pus gaj asigurator pe mijloacele de transport în comun, care, dacă nu se achită, se pierd. Deci, noi, ca să mergem pe un tarif care să zicem că ne ţine pe linia de plutire, putem să mergem şi pe 21 de lei, dar asta înseamnă să nu mai achităm rata la ANAF, cea de 80.000 de lei pe lună. La ora actuală, Transal trebuie să meargă cu un profit de 80.000 de lei pe lună, dintr-odată, dintr-o firmă pe pierderi. De aceea am venit cu această propunere. Sigur, vi se pare foarte spectaculoasă creşterea, dar nu uitaţi că, în urmă cu trei, patru ani, administratorul de la acea vreme a cerut o majorare şi n-a obţinut-o. Nu uitaţi că dl Minea a cerut 18 lei şi i-aţi dat 15 lei. Acum vi se pare spectaculoasă creşterea de la 15 la 25 de lei. Dacă o să continuăm cu aceste creşteri aşa, ajustate, putem să punem lacătul pe Transal, şi atunci haideţi mai bine să-l închidem şi-am terminat. Eu să stau un an şi opt luni director şi să acumulez datorii sau să reeşalonez datorii care au fost reeşalonate de la 50.000 de lei pe lună, la 80.000 de lei pe lună, asta n-o să fac. Eu de aceea am venit aici cu o propunere şi, oricând doriţi, vă prezint actele firmei”, a mai spus Sorin Puşcaş.

Viceprimarul Felician Pasere a afirmat că, dacă directorul Transal prezintă nişte cifre, ele trebuie privite cu încredere, aşa cum a fost şi în cazul lui Mihai Minea. „Iar cifrele asta arată, că dacă facem o creştere până la 25 de lei/persoană, am supravieţui, dar nu am face minuni. La nivel mondial există o creştere peste tot, şi la motorină, şi la servicii, e normal că şi la noi trebuie să fie o creştere, nu putem să mergem tot aşa. Într-adevăr, este o creştere spectaculoasă, eu am fost cel care am propus să ne ducem până la 21 de lei, dar, în discuţia de dinainte de şedinţă, am calculat şi, altfel, ar însemna că în martie am pune lacătul pe Transal. Din calcule, asta reiese. Am pus şi problema închiderii Transalului, fiindcă până la urmă trebuie să tăiem de undeva, doar că, dacă vom lua hotărârea asta, urmează să vină o firmă privată, care nicidecum nu va veni cu un preţ mai mic decât acela pe care îl vom pune noi, de 25 de lei. Ne-am interesat şi ar fi undeva la 28-30 de lei. Până la urmă, pe noi ne interesează cât plăteşte cetăţeanul. Pot să vă spun că un director de la Transal are salariul unui director din Primăria Caransebeş, ceea ce, din punctul eu de vedere, este destul de mare. Nu mă feresc s-o spun: sunt salarii foarte mari la Transal, şi sunt multe. Am zis că vom avea o discuţie peste trei, patru luni, să vedem dacă, într-adevăr, s-au luat şi celelalte măsuri, printre care şi propunerea pe care am avut-o în şedinţa trecută, să verificăm toate asociaţiile de proprietari, să vedem dacă se potriveşte numărul. Sunt surprize… Ce se poate face, muncă de teren, identificarea celor care nu plătesc… Şi mai este un aspect – nici nu poţi să dai afară pe nimeni, pentru că există un contract cu anumite clauze, trebuie să plăteşti şase salarii. Poate nu dai afară acele persoane, dar le dai atribuţii aşa încât să mărim puţin încasările, să facă muncă de teren. Până la urmă, ăsta e rolul unui administrator, al unui director, fiindcă de aceea i-am schimbat, considerăm că aceştia sunt mai buni decât ceilalţi. Dacă, aşa cum a spus dl Puşcaş, noi am fi luat decizia să mărim tarifele acum trei, patru ani…”, a mai spus Felician Pasere.

La rândul său, social-democratul Petru Schinteie a afirmat că, din informaţiile pe care le are, diferenţa de tarif de la 22 la 25 de lei e reprezentată de necesarul pentru a se plăti reeşalonarea la Finanţe, creşterea datoriei fiind de la 50.000, la 80.000 de lei pe lună. „Fosta conducere a Transal nu a venit pentru mărire de tarif, nu a făcut nici alte reforme acolo, nu a găsit nici oameni care produceau gunoi în Caransebeş dar nu-l plăteau, ci a reeşalonat datoria către Finanţe şi s-a dus de la o rată de 50.000 de lei, la 80.000 de lei. În condiţiile astea, existând şi acea stare de tensiune între cei doi conducători, în care ei se acuzau unul pe altul de diverse lucruri, acum se şi dovedeşte că totuşi cineva avea dreptate, deoarece am înţeles că aveţi vreo 400 de persoane în plus, ceea ce vorbeam despre asociaţii… Din păcate, la acea discuţie din Consiliul local, Transalul a rămas paralizat, adică nu a luat nicio măsură. Eu am convocat o şedinţă în luna iulie, le-am trasat nişte sarcini până în octombrie, în octombrie au venit cu aceeaşi poveste că se poate, şi n-au făcut nimic. Iar eu am considerat că dânşii nu aveau credibilitate să vină în Consiliul local să ceară o majorare. Despre această majorare se vorbeşte din septembrie că este necesară. Iar de la 22 de lei până la 25,8 am înţeles că este calculul făcut în aşa fel încât să nu se mai evite plata acelei rate către Finanţe. Iar acea datorie reeşalonată vă aparţine, dragi liberali, de când aveaţi majoritate în AGA Transal”, a mai spus Petru Schinteie.

În final, proiectul de hotărâre a fost respins, deşi s-au înregistrat nouă voturi pentru, şase împotrivă şi o abţinere.

Sonia BERGER