0 1 minut 4 luni

Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puţin timp, o avertizare COD ROŞU de intensificări puternice ale vântului, instabilitate atmosferică deosebit de accentuată pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, în intervalul 30 iulie, ora 15.00 – 30 iulie, ora 20.00.

Astfel, aici vor fi intervale scurte de timp în care local se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu viteze de peste 90, până la 100 km/h. Pe alocuri vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale, cu cantități de apă de peste 50 l/mp în perioade foarte scurte, ne-a informat Anca Balint, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin.

Bianca METEŞ