Având în vedere avertizările meteorologice emise de ANM, respectiv Cod Portocaliu, care prognozează val de cădură în intensificare și disconfort termic ridicat marţi, 5 iunie, precum și instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale și vijelii de marţi până miercuri la ora 10, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a dispus întreprinderea următoarelor măsuri și acțiuni:
- au fost notificate, prin SMS/e-mail, toate primăriile, operatorii economici surse de risc și structurile Ministerului Afacerilor Interne cu privire la avertizările emise (manifestarea de temperaturi ridicate și fenomene meteorologice periculoase), în vederea aplicării măsurilor necesare;
- a fost prealertată Grupa operativă de la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, iar la nivelul dispeceratului se va monitoriza evoluția situației pentru alocarea forțelor necesare în cazul producerii de situații de urgență;
- a fost instituită permanența la sediul primăriilor.
Ținând cont de avertizările ANM menționate, autorităţile publice locale și instituțiile/structurile județene vor fi pregătite pentru a veni în ajutorul populaţiei, conform atribuțiilor, și vor lua măsurile necesare pentru prevenirea, gestionarea promptă a situațiilor de urgență și limitarea efectelor manifestării fenomenelor prognozate. De asemenea, se va asigura avertizarea în timp util a populației asupra eventualității producerii unor fenomene meteorologice periculoase, prin aplicația RO-ALERT, ne-a informat Cancelaria Prefectului Caraş-Severin.
Mădălina DOMAN