0 2 minute 1 an

În weekend-ul trecut, la Băile Herculane a avut loc „Oldies but Goldies”, un eveniment al cărui principal obiectiv a fost și este întreținerea spiritului alpin, rememorarea unor stări și trăiri de altădată. Participanții sunt foști sau actuali alpiniști, oameni care au descoperit și menținut pasiunea pentru escaladă pe Valea Cernei.

„De-a lungul timpului s-au scris povești frumoase, au avut loc competiții, alpiniade, evenimente sportive cu prilejul cărora s-au legat prietenii strânse. Despre toate aceste lucruri am discutat nostalgic în jurul focului, până seara târziu.

În timpul zilei ne-am cățărat pe traseele clasice de alpinism, amintindu-ne cu plăcere de vremurile în care nu puteam să ne imaginăm ceva mai palpitant și mai grozav. Pentru că cele trei zile s-au scurs rapid, la final s-a convenit în unanimitate că astfel de momente trebuie să se întâmple mai des”, ne-a spus cunoscutul alpinist caransebeşean Cornel Galescu, şeful Serviciului Public „Salvamont” Caraş-Severin.

Printre participanți s-a aflat și Adi Prelipceanu, venit pentru acest eveniment tocmai din Statele unite ale Americii, el fiind cel care, alături de Coco Galescu și Florin Grama au pus bazele Clubului Montan Caransebeș și au construit panoul de escaladă din Parcul Teiuș.

Sorin ROGOZ